Despre carte: 2018 / Ultimul 2017, la Geneva, aproape neobservat de presă, a avut loc primul congres internațional, dedicat interzicerii tentativei să robotizeze războiul. Roboții, ca o mașină a timpului, au fost „creați” de scriitorii de science fiction în cărțile lor. Ei au fost primii care au proclamat principiile construcției de mașini „inteligente”. Unul dintre ele a fost principiul „să nu ucizi”. Un robot nu poate și nu trebuie să devină un ucigaș. Dar omenirea însăși își face o groapă, demonstrând tot mai multe „mijloace rezonabile de distrugere”. Mai mult, cu o „înclinație umanistă”: „Nu putem permite băieților sau fetelor noastre să se expună în pericol! Lăsați-i să stea departe de locul ostilităților, dincolo de mijloacele de distrugere ale inamicului și să dea lovituri inevitabile inamicului.” Principalul „războinic” devine treptat un bărbat cu ochelari la computer, cu creierul și nivelul de dezvoltare al unui copil de 10 ani. Un val de jucării de tip „împușcător” pe computer a măturat lumea. Așa se naște soldatul viitorului. Câștigă cel care apasă mai repede butonul. Și dacă se întâmplă ceva, se va reporni și va porni din nou, se va întoarce în mașina timpului și se va apăsa din nou butoanele din locația salvată. Au „uitat” să le spună că computerul este de miliarde de ori mai rapid, este încetinit pentru a-i oferi viitoarei aplicații un gust de victorie. „Am trecut la un nou nivel! Acum mă voi odihni, mă voi încălzi, voi mânca un burger și voi continua să ucid.” Această carte a fost scrisă cu mult timp în urmă, a început în sudul arzător al țării noastre, în august 1914. Miroase a praf de pușcă ars, a dezgheț, precum și a sudoare și sânge de război și a frumuseții taigai noastre din nord. Despre găsirea unei ieșiri din fundătura în care ne-am băgat.